Cine este Alin Huțanu?

Alin Huțanu este un om foarte pasionat de multe domenii de activitate, atât sportive, cât și sociale, dar mai ales de depășirea condiției umane. O persoană cu dizabilități locomotorii care caută permanent soluții pentru a își depăși limitele fizice și mentale de zi cu zi, a cărui deviză în viață este: singura dizabilitate în viață este o atitudine greșită.

Care este povestea ta?

M-am născut în Brașov, pe 17 aprilie 1988, prematur, la 7 luni.

Om tipic, normal, sănătos, pe picioare, fără probleme majore de sănătate. Am avut o copilărie grea, dar și frumoasă, prin prezența părinților și tuturor celor 4 bunici ai mei. N-am avut multe, dar n-am simțit că îmi lipsește ceva.

Din copilărie până în adolescență am cochetat cu diverse activități și sporturi, începute în perioada școlii generale, fiind atras de eforturile fizice. Am fost fotbalist de performanță, de la 17 până la 21 de ani, jucând în ligile inferioare naționale, cariera fiind încheiată în urma unei accidentări urâte la genunchi.

Am absolvit Liceul de Mecatronică din Brașov și Facultatea de Business Administration în limba engleză. Am avut diverse joburi: operator call center, la case de pariuri, operator jocuri de noroc, om de vânzări. Cel mai longeviv job a fost cel de agent suport tehnic pentru un software produs de o companie din Statele Unite.

Îmi plăceau drumețiile, să joc fotbal și să merg la concerte. Ba chiar am cochetat cu scena de Battle Rap, fiind un MC de improvizație în perioada 2008-2014. Așa mi-am învins teama de a vorbi în public și de a găsi cuvinte și a adapta situații care să pună în avantaj autoironia, prin faptul că eram gras și ochelarist.

Totul până în data de 15.05.2015 când, în urma unei boli autoimune, mi-am pierdut abilitatea de a îmi mai simți corpul de la brâu în jos. Era o zi banală în care m-am trezit, am făcut duș și am plecat la un interviu ca să îmi schimb jobul. După înterviu, am plecat la inaugurarea unui mall.

Îmi aduc aminte că în ziua aceea, odată ajuns la inaugurare, am jucat Fifa pe consola cu prietenii mei, iar la final, în incercarea de a mă ridica de pe scaun să plec, am căzut în genunchi, fiind unul dintre primele momente în care nu mi-am mai simțit picioarele. N-am sunat prima dată la ambulanță, pentru că inițial, cu vreo câteva luni înainte, am mai trecut prin situații similare. Am crezut că sunt doar obosit. Astfel, l-am sunat pe tata să vină să mă ia să mă ducă acasă. Eu la momentul acela, locuiam deja separat de ai mei, într-un bloc normal, la etajul 4, fără lift. Din momentul în care tata m-a lăsat în fața scării, m-am târât efectiv pe scări, 4 etaje în 45 de minute până să ajung în pat. Iar după ce am dormit, când m-am trezit, am fost paralizat de la gât în jos inițial. Locuind cu fratele meu, l-am rugat să sune la ambulanță.

La sosirea primului echipaj, în urma administrării unei injecții, mi-am revenit până la brâu. În seara respectivă, am fos plimbat cu ambulanța de la un spital la altul, vreo 3 sau 4 drumuri. În urma unei analize și investigațiilor întârziate (după o săptămână de spitalizare), s-a stabilit un diagnostic de mielită transversă (boală autoimună a măduvei spinării, în urma unei necroze), de etiologie neprecizată. Practic, nu se cunosc cauzele.

După ce am ieșit din spital, am fost plăcut surprins să aflu că mulți dintre prietenii pe care i-am avut, cu care mergeam la concerte și la reprezentații înainte să ajung în această postură, nu m-au uitat și m-au ajutat, organizând în 2017, un concert caritabil sub numele de ,,Alvin merge înainte”. Banii strânși în urma acelui concert m-au ajutat să încep sesiuni de kinetoterapie și tratament medicamentos.

Cum ai ajuns să joci basket?

După ce am ieșit din spital, am stat încă 2 ani imobilizat la pat, neputându-mă descurca singur, fiind dependent de un asistent.

Prin 2017, tata a luat legătura cu administrația blocului pentru a construi o rampă de acces pentru mine și astfel, a cunoscut un om tot în scaun rulant care a venit să mă vadă. A fost pentru prima dată când aveam de-a face cu un om în aceeași situație ca mine, am fost intrigat de vitalitatea lui. Mi-a oferit o invitație la un antrenament de baschet în scaun rulant. Când am ajuns în sală, am văzut oameni exact ca mine, în aceleași condiții de mobilitate, activi, cu energie, cu familii, cu chef de viață. Acesta a fost momentul când am zis că și eu pot orice.

Am avut alături de mine, oameni care m-au ajutat să îmi schimb echipamentul și scaunul rulant, atât cel de stradă, cât și cel de joc. În 2019 am participat la Campionatul European din Croația, la handbal în scaun rulant. În paralel, practic baschetul de performanță în scaun rulant și am câștigat Campionatul Național de Wheelchair Baschet în 2023 și Cupa României în 2024.

Am trofee câștigate atât la handbal,cât și la baschet, alături de echipe naționale și internaționale. Așa am început și așa continui.

Cum ai aflat de Competiția de Biliard în Scaun Rulant derulată de Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună pentru Oameni”?

În 2021, un coleg de echipă mi-a spus de existența acestui eveniment. A fost prima dată când jucam biliard în scaun rulant. Am realizat că pot mai mult și astfel, de la an la an, m-am antrenat ca să am o clasare un pic mai sus.

Care crezi că sunt atuurile tale ca jucător de biliard în scaun rulant, datorită cărora ai câștigat locul către evenimentul parasportiv de la Malmo?

Consider că disciplina și rezistența la presiune sunt primii dintre factorii determinanți care au făcut diferența în aceste 3 luni intense de antrenamente, în care și eu și colegii mei am depus eforturi imense în egală măsură pentru a ajunge acolo.

Comportamentul atât la masă, cât și în afara mesei de joc, m-a ajutat să am reacțiile adaptate și să iau deciziile potrivite, chiar dacă execuțiile loviturilor din jocul propriu zis au bune sau mai puțin reușite.

Despre joc, știu că mai am încă foarte multe elemente de pus la punct, însă sunt pe drumul cel bun. Sunt conștient că greul de abia acum începe și tocmai de aceea doresc să fiu cât mai pregătit pentru a reprezenta România cu demnitate, mândrie și competitivitate!

Ce ai simțit atunci când ți-ai auzit numele, moment care ți-a confirmat că ești câștigător și că vei merge mai departe, la Malmo?

Am fost foarte surprins. A fost o surpriză totală.

După ce s-au încheiat jocurile cu colegii mei, am conștientizat că nu am fost chiar cel mai consistent jucător, însă aveam perseverență și speranță. La finalul probelor, am avut o discuție cu mama, care m-a liniștit. M-am bucurat și continui să mă bucur de experiență, de antrenament și de învățarea unor elemente noi, neștiute de mine până atunci.

În momentul anunțului despre cel care va merge la Malmo, primul meu impuls a fost de mirare, iar reacția a fost să le mulțumesc colegilor mei și antrenorilor pentru că, fără a aplica antrenamentele și indicațiile primite, mi-ar fi fost imposibil să ajung aici.

Mă simt recunoscător pentru oportunitate și în același timp și mai responsabil, pentru că de acum înainte voi reprezenta blazonul țării noastre la această competiție de prestigiu de la Malmo.

Ce te motivează în viața de zi cu zi?

Credința în Dumnezeu. Iisus Hristos și Maica Domnului. Fără asta nu aș fi reușit nimic. Nu aș fi înțeles misiunea mea in această viață, de când am ajuns în această postură. Rolul meu este să să aduc un impact pozitiv în viața mea, azi fiind mai bun decât ieri. Fizic și psihic. Zâmbetul părinților mei. Modul în care mă privesc ai mei și în care sunt cu mine. Părinții, prietenii. Modul meu combativ de a nu renunța indiferent cât e de greu. Oportunitățile pe care le am de la oamenii care cred în mine. Mă motivează progresul. Nu medalii. Nu trofee. Nu să fiu eu numărul 1. Ci să fiu azi mai bun ca ieri.

Ce mă mai motivează este și impactul pozitiv pe care îl aduc în viețile celor de lângă mine. Fie că sunt oameni cu sau fără dizabilități.

Ce hobby-uri ai?

Cele sportive: handbal, baschet, șah, biliard.

Apoi cele de activitate indoor sau outdoor: caiacul – vara, pe lac sau pe mare. Să mă dau cu schiurile, iarna. Din când în când, să trag cu arcul sau powerlifting la greutăți. Îmi place să ies la concerte. Îmi place să ies în natură, să mă plimb, să merg să explorez trasee accesibile. Munte. Mare.

Îmi place să merg în vacanțe. Îmi place să înot. Îmi place să merg să alerg la maratoane. Îmi place să mănânc. Să fac binging. Să merg la cinema. Să învăț lucruri noi. Îmi place să îmi dau provocări.

Ce sfat ai da oamenilor care nu te cunosc?

Nu cred să sunt în măsură să dau sfaturi. Însă ceea ce a funcționat pentru mine: fii bun azi, fii bun mâine că până la urmă, e foarte greu să dobori un om care nu renunță niciodată.

Continuă să-ți urmezi visul. Petrece timp cu cei dragi. Oferă timp.

Dacă ar trebui să ne convingi că ești cel mai bun, ce ai zice?

N-ar trebui să spun nimic. ,,Cel mai bun” este o atitudine. Acțiuni. Pași. Planificări. “Cel mai bun” este un beneficiu al faptelor. De aceea, las faptele să vorbească pentru mine.